Draga mea bunica,
Imi aduc de multe ori aminte crampeie din copilarie si, desi imi petreceam doar verile la tara, tot ce imi trece acum prin fata ochilor nu sunt betoanele si "falnicele" blocuri ci sunt imagini din fata casei, de la camp, hraning puii sau pandind zilnic coptul vre-unei capsuni.
Imi aduc aminte ca eram mica, atat de mica ca nu puteam urca pragul cel inalt al bucatariei dintr-un pas ci trebuia sa ma sui pe el cum se suie copii mici pe pat, afara era iarna cu zapada groasa iar cineva mi-a sapat o gaura in ea. Eu ii ziceam cuptor, ciudat nu?, eram tare bucuroasa si ma staduiam de zor sa fac painici de zapada sa le pun la copt.
Iar tu, bunica draga, erai in casa si ne faceai gogosi rasucite si pudrate cu zahar, mereu un prilej de veselie. Dar si mai interesant era cand faceai acele multe tavi de cozonaci, mai ales de Paste si ii coceai in cuptorul mare din spatele casei, pe toti deodata, nu ca la bloc unde incapeau doar doi in aragaz. Si cand erau copti, mare imi era mirarea sa te vad luand o maturita nou nouta de sus din cuiul din camara si cu ea stropeai cu apa cozonacii si apoi presarai pe ei zahar.
Era o minune coaja aceea de cozonac si a fost o descoperire sa aflu cum o faceai.
Si mai faceai si niste cozonaci simpli, le ziceam ca sunt rai ca nu au nici nuca nici rahat insa cu un ou rosu si un pahar de lapte proapspat erau cei mai potriviti.
Pe masa din bucatarie statea adesea o sticla de ceai de tei iar uneori, pitite sub stergare cateva borcane cu lapte, care daca eram rabdatori se transformau in cel mai delicios iaurt.
Si-mi mai aduc aminte ca ne duceai in gradina si ne aratai noutatile acelui an. Pe rand descopeream ba o tufa de zmeura, care ne facea pielea model in liniute pentru ca mereu ne luptam sa ajungem pana si ultimele fructe, apoi descopeream ca prin via din spate puteam culege ceapa verde sau loboda, sau alte verdeturi pentru borsuri iar cel mai adesea culegeam buruieni si le tocam in diferite meniuri pentru puii scosi cam pe la Paste.
In rapa din fundul gradinii nu erau numai capsunii dar si un cires de la care nu doar fructele ma incantau ci si faptul ca ma puteam urca pana in varful lui si de acolo eram la acelasi nivel cu casa.
Camara era locul cu o multime de bunatati, nu avea decat un geam la usa, era intuneric, racoare si mirosea a carnati si afumatura atarnata de grinzi, a branza pusa la borcan si a butoaie de vin.
Iar beciul, recunosc, mai mult decat o privire piezisa nu i-am dat.
Iarna la taiatul porcului bunicul ne facea creier in hartie pe plita, iar vara bunica ne delecta (daca pot spune asa) cu un grozav bors de cartofi si loboda rosie iar apoi cu un pui proaspat cu rosii si mujdei cu mamaliguta.
Oare de ce imi aduc mai mult aminte de mancaruri ?
A .. imi mai aduc aminte ca intr-o zi, bunicii fiind plecati, am ramas noi, ceata lui Pitigoi, singuri cu scroafa care trebuia sa fete. Si dupa cum vezusem prin filme, toti doctorii cereau pentru nastere multa apa calda si prosoape, mare le-a fost mirarea bunicilor sa gaseasca cand au venit acasa un ceaun mare plin cu apa pus pe foc si un morman de prosoape pe un scaun langa cotet.
Slava domnului ca purcica a fatat fara noi :-)
In unele zile calduroase de vara mergeam cu totii cu caruta la care era inhamata Doina, si uneori cu cate un manz.
Pe noi bunicii ne luau la camp doar cand trebuia sa aducem pepeni sau porumbi de copt.
La camp era mereu cald, mirosea a iarba insorita iar noi eram in cautare de harbuji sau pepeni galbeni si copti ascusi printre cocenii inalti.(pentru cei nefamiliari cocean = tulpina plantei de porumb)
Bunicul cosea jumatate de caruta de fan prin care ascundeam cealalta jumatate cu pepeni care apoi ne dadeau de furca o saptamana sau doua. Era o ala-bala-portocala cu alesul urmatorului sacrificat, cei plesniti de copti erau primii, apoi cei mai parfumati si cei care sunau mai bine si la urma ultimii, Nu scapa nici unul.
Si chiar daca nu mergeam la camp si ramaneam acasa, stapani pe vietuitoare, cand auzeam caruta din capatul strazii alergam in graba catre ea sa prindem macar cateva sute de metri de plimbare.
Tare mi-a fost dezamagirea cand la un moment dat, ajungand in gara din Husi, caruta bunicului nu mai era acolo sa ne astepte. Era asa frumos sa mergem trasi de cal dar tata ne-a spus :"Acum sunteti copii mari, putem merge si pe jos pana la bunici"
Iar acum tata sau mama "Civilizatie" imi fura iar aceasta frumusete.
Ce-i drept, acum conduc masina si merg cu avionul, dar as prefera sa mai stau in spatele vre-o unei carute si sa o depasesc decat ca ele sa dispara de tot.
Oare de ce acum fac martisoare, port ie si framant mucenici in loc sa merg si eu ca lumea de pe aici intr-un club sau la fitness sau chiar la shopping ;-)
E oare incapatanarea si spiritul de a fi impotriva curentului
sau poate mai e si altceva, inradacinat acolo de la primul "cuptor de zapada"
Sarut mana tuturor bunicilor si mamelor care ne pun in suflet primele trairi, primele valori si primele amintiri.
La multi si rodnici ani !
 |
| Gustav Klimt - The Three Ages of Woman |
|
