One man with courage is a majority.

Wonder is the beginning of wisdom

Tuesday, July 22, 2014

jurnal de vacanta - retrospectiva din 2013


Am fost acasa !
(se intampla in vara anului trecut)

acesta e primul lucru pe care îl spun când ma întreabă cineva despre vacanta.
Dar acest "acasă" nu este acolo unde locuiesc și muncesc în mod curent, "acasă" e acolo unde ma pot cățăra în caiși ca sa ma înfrupt din roadele date în pârg, acasă roșiile și salata de vinete au alt gust, acasă țăranii vând în târg câțiva porumbi de fiert și flori din gradina, acasă e căldura mare, de multe ori gălăgie și praf dar adesea și zâmbete, miros de fan cosit și prietenie.
Probabil asa e "acasă" pentru unii dintre noi.


Când am ajuns pe aeroportul din Timișoara, fluturatul tricolorului a vorbit direct sufletului, ca în nici o alta data; ca un semn de bun venit, de regăsire.

Si asa a început vacanta mea, o succesiune de întâlniri cu prieteni și rude, plimbări de recunoaștere, programări la stomato (:-D) și multe chestiuni birocratice de rezolvat. Slava Domnului, toate au fost bifate.

Iasi-ul e intr-o continua prefacere  - se sparg străzi, se repara altele, se pavează trotuare, se taie copaci, se mai plantează alții...

Din vacanta am revenit cu un bagaj incarcat,
cu parfum de zarzare si cu tihna satelor uitate printre dealurile Moldovei, cu mireasma de flori prefacuta in miere, cu gust de porumb copt pe jar, cu amintirea drumurilor colbuite, a coacazelor mici si negre dar foarte aromate si numai bune pentru afinata, cu portretul taranului de la care am luat gladiole de gradina,

No comments:

Post a Comment